Foto tehnica

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Un alt fel de a face macrofotografie

Cuprins:
1. Prima parte
2. A doua parte
3. A treia parte
4. A patra parte

Prima parte

Orice fotograf tentat de macro-foto s-a lovit de la inceput de greutati - si multe si mari. Sa le luam pe rind si vom intelege mai usor de ce macro-fotografiile din jurnalele romanesti de profil arata primitiv, sub-amatoristic, multe chiar penibil.

Mai intai, lipsa mijloacelor: camera si obiective potrivite, anexele necesare (trepied, bellows adica "acordeonul", inele adaptoare etc).

Este, apoi, lipsa literaturii pe subiect. Saracia de literatura, inclusiv tiparituri cu serii de galerii de imagini, face ca multi incepatori sa nu stie pur si simplu de ce au nevoie, material si instructiv. Astfel, ei continua sa confunde fotografia de aproape a subiectelor marunte (proxifotografia sau close-up, cu rapoarte de reproducere sub 1:1) cu adevarata macro-fotografia (de la rapoarte de la 1:1 in sus, asa zisa "life size", adica marime naturala). Nu numai ca trec lunile si anii in aceasta confuzie, dar "produc" fotografii lipsite de valoare.

Cumva, insa, in ultimii 4-5 ani, odata cu aparitia camerelor digitale compacte (cu senzori mici, de ordinul milimetrilor pe o latura), apte sa produca macro, desi doar la distante de lucru mici si incomode (de ordinul catorva centimetri), lucrurile incep sa se imbunatateasca. Ritmul de progres ramane insa lent. Iar de competitie cu produsele vestice de gen nici vorba!

As vrea sa subliniez de la inceput un aspect: macro-fotografia este mult mai grea decit fotografia, si nu neaparat din cauza saraciei de unelte adecvate, cit mai ales din cauze ce tin de insusi procesul macro. De aceea multi se descurajeaza dupa citeva incercari desi, virtual, unii dintre ei sint talentati si ar avea dreptul sa astepte rezultate spectaculoase. Saracia si lipsa de educatie specifica domeniului descurajeaza, asta e sigur.

Inainte de a intra in subiectul propriu-zis, permiteti-mi inca vreo doua consideratii de... inconjur, ca sa zic asa.

Mai intii, cum cei dedicati stiu bine, exista putine cai de a face macro-fotografie:
1. bellows - burduful ("acordeonul"),
2. tuburile de extensie (cu focalizare manuala sau automata),
3. doua obiective montate fata-spate (unul poate si trebuie sa fie tele),
4. obiectivul macro dedicat (cu focalizare manuala sau automata),
5. teleobiectivul, de regula de inalta performanta optica, asa-zis prime lens, (nu orice obiectiv zoom pe care, din ratiuni comerciale, producatorul a aruncat cuvintul "Macro") cu un teleconverter (1,4X, 1,5X, 1,7X sau chiar 2X) montat in fata.
6. camerele digitale compacte (care nu au nevoie de nici un alt auxiliar), obiectivele lor fiind cu adevarat capabile de macro.

In acest text este vorba despre, hai sa-i zic, inovatia mea. Se intelege ca nu voi expune toate detaliile, fara insa ca prin asta sa micsorez calitatea informatiei ce astfel devine publica (sunt stabilit in SUA din '91 si intentionez sa depun un dosar pentru un patent de inventie pe acest subiect).

Oricare din caile de mai sus are inconveniente, unul sau mai multe, peste care multi nu pot trece, unele piedici fiind cauzate de chiar legile opticii, nici mai mult nici mai putin (cum ar fi, de ex., profunzimea de camp, sau raportul dintre lungimea focala a obiectivului si gradul de magnificare).

Astfel, burduful - cel mai raspandit mod de a face macro, are dezavantajul urias ca nu poate fi decit ManualFocus, ceea ce pentru cei cu vederea slaba sau purtatori de ochelari este un zid greu de trecut, oricit de bun ar fi anexa zisa focusing magnifier. Apoi, hartia panzata a burdufului se rupe repede, se toceste la colturi (armonica de schimb nici nu se mai gaseste pe piata din vest, ca sa nu mai zic ca producerea acordeonului a incetat de 20 de ani, desi pe Ebay sau Amazon o cumperi folosita, dar convenabil). In fine, in teren angrenajul este greoi de manevrat (nu conteaza cit de usor si portabil ar fi, asta a fost prima capcana in care am intrat eu initial!), mai ales cind vine vorba de fiinte mici si sperioase (insecte etc). In rest, orice burduf este ieftin, sigur si usor de folosit in conditii de sufragerie, si realizeaza un raport de reproducere de la 0,6x, sa zicem, la 3x.

O mentiune totusi la acest punct: poti folosi burduful cu montura AutoFocus la capatul unde e montata camera, si ale carei fire conectoare sa treaca pe linga burduf si sa se monteze pe montura obiectivului, dar asta presupune alta investitie pentru circuite electronice, rabdare, dexteritate si precizie in executie.

La acest punct, fara gluma, am o sugestie, eu insumi practicind-o cu succes in faze initiale, desi este cu totul ne-ortodoxa: in timp ce rama si sina cu angrenajul de avans sint greu de facut si, de fapt, nu se strica niciodata, (sunt din aluminiu dur sau bronz), "armonica" poate fi inlocuita usor cu o bucata de furtun de la un aspirator uzat. Musai sa fie neagra, mata si curata. Tine vesnic si nu reflecta nici pic de lumina in obiectiv. Dar ramane tot pe focalizare manuala!

Apoi, tuburile de extensie (MF sau AF) sint si ieftine (cele AF nu sint asa ieftine) dar vin cu doua mari probleme: distanta de lucru, distanta de la lentila frontala a obiectivului pana la subiect (in engleza: working distance, WD, care nu trebuie confundata cu distanta minima de punere la punct, ultima fiind masurata de la planul filmului sau senzorului, pina la subiect) este deranjant de mica, mai ales cind folosesti un blitz clasic, nu unul macro.

Apoi, tuburile de extensie trebuie schimbate ca sa obtii magnificarea dorita. Ori, in teren, cind ai un fluture sau o alta insecta gata sa-si ia zborul la fiecare adiere de vint, nu prea poti s-o rogi sa mai stea citeva momente pina adaugi tu si tubul de 12 mm, apoi si pe cel de 26 mm. In rest, cind fotografiezi timbre, bijuterii, sau picaturi de roua in contrejour, da, merg foarte bine. Cele MF au acelasi dezavantaj ca si burdufurile: faci greu punerea la punct, mai ales la subiecte mititele si sperioase, ca sa nu mai zic ca si respiratia sau bataia inimii te arunca afara din campul de profunzime atit de chinuit atinsa. Explicatia: pe tunelul lor, lumina se pierde facind vizarea si focalizarea din ce in ce mai grele cu cit te ambitionezi sa obtii o scara de reproducere mai mare. Pierderea de lumina e inerenta, este proportionala cu patratul elongatiei si face necazuri si la AF, dar acolo macar nu te trec o mie de naduseli sa focalizezi manual.

Combinatia de 2 obiective - din care cel de pe camera e montat normal iar celalalt invers, cu lentila frontala spre camera -, implica la unii dintre noi si mai putina cheltuiala (multi fotografi amatori au, pe linga un normal de 50 mm, si un 100 mm sau un 135 mm sau un 200 mm prin dulap), ofera o distanta de lucru confortabila, iti da si pretiosul AF. Insa, ca toate celelalte cai, ofera o profunzime de camp extrem de ingusta: de ordinul milimetrilor, de regula 2 - 3 mm. Asta, ca sa nu mai vorbesc de faptul ca obiectivul inversat trebuie sa fie de inalta calitate optica, ceea ce, iarasi, ridica pretul combinatiei.

Adaptorul dintre ele (male-to-male, pe romaneste tata-la-tata, ca sa fie infiletat in el obiectivele), cu filetele-mama pentru filtre, nu e scump, doar cativa dolari. Adevarata calitate in macro, in acest caz, o obtii daca si obiectivul "normal" (de regula un 50 mm) e de calitate dar, mai ales tele-ul este un APO (apocromatic, corectat sa elimine aberatiile cromatice) si de la 200 mm in sus, ceea ce te duce undeva pe la 1.000 USD sau chiar 2.000 USD. Deci, scump...

Obiectivele macro dedicate sunt, pana una-alta, singura cale de a obtine macro fotografie rapida, sigura si de calitate, fara chinul sa te chiorasti minute in sir in vizor, pina iti dau lacrimile si sa tot rotesti inelul de focalizare, adesa tinindu-ti si respiratia, numai ca sa constati ca tot nu esti in focus (unii zic: sharp).

Dar obiectivele macro dedicate sint scumpe, intre 300 si 600 USD (pe Ebay, fiindca direct in magazine, esti pur si simplu jupuit!) uneori depasind pretul camerei SLR. Astfel, un Minolta 100 mm AF f:2,8 (nu se mai fabrica de 17 ani dar are pretul ca atunci cind a fost lansat!) este vinduta curent pe Ebay cu 500 - 600 USD.

Si daca ar fi numai pretul, dar mai e ceva: gradul magnificatiei. Ca orice obiectiv macro adevarat, nu trece de 1:1. Ori, majoritatea macro-pasionatilor, pe buna dreptate, se ambitioneaza sa faca si 2:1 sau 3:1, adica de 2 ori sau de 3 ori marimea naturala. Este adevarat ca adaugind un dublor in fata obiectivului de 100 mm, obtii si 2:1 dar asta vine cu un pret: scade din rezolutia pozei si scade si profunzimea de camp, ori, la macro, mai ales, si rezolutia si profunzimea sint capitale! Mai rau, nici aceste obiective AF dedicate, primele pe lista de dorinte a multor macro-fotografi, nu ofera o profunzime mai mare de 2 - 4 mm.

Teleobiectivele de inalta performanta optica, mai ales cele de la 300 mm in sus, cu o lentila close-up in fata (si ea de inalta calitate), eventual si un dublor, ofera tot: calitate, profunzime mare de camp, distanta de lucru confortabila, viteza si precizie si, prin rezultate, depasesc obiectivele macro dedicate normale, fie si pe cele de 180 mm, nu doar pe cele din zona 100 mm, dar depasesc de 4-5 ori si pretul acestora. De aceea nu sint practice pentru 99% din cei ce incep truda macro. Trebuie sa ai in cont minim 10,000 USD ca sa-ti permiti sa cheltui intre 2.000 si 4.000 USD pe un asemenea tele performant, plus norocul multiplu sa nu-ti dea nevasta cu el in cap sau sa nu-l arunce pe trotuar de la etajul 8, si nici sa nu divorteze...

Despre camerele digitale compacte, cu senzori cit boaba de porumb, am vorbit. Fiindca nu toate camerele compacte sint nascute egale, musai sa cititi atent brosura camerei inainte de a baga mina in buzunar sa platiti.

Intentionat am lasat deoparte lentilele de close-up (unii le zic filtre?!?), sau de apropiere (de care eEbay e plina). Fiindca ele doar asta sint: 1, 2 sau 3 lentile de sticla optica (lipte, daca sunt mai multe, uneori acoperita cu straturi de oxizi anti- ... orice), ce se infileteaza in fata la orice obiectiv si apropie planul de punere la punct, pastrind autofocalizarea si oferind o marire de 0,2x - 0,7 x pana aproape de 1, dar intotdeauna sub 1:1 (si asa, cu pierdere de rezolutie). Aceea nu e fotografie macro, ci ceea ce s-a consacrat universal drept fotografie de apropiere (proxifotografie), tipul de care abunda presa de profil din tara, autorii lor stiindu-le "macro").

Macro incepe de la 1:1 in sus. Asta e intelegerea conventionala, si cred ca e buna. O delimitare era necesara intai in Vest, unde confuzia s-a mentinut pana recent, decenii la rind.

 

Pagina urmatoare ->

 

Pentru comentarii, va rugam sa accesati aceasta pagina ...
Bookmark and Share


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Yashica pregateste
ceva »

   de Nikon
   acum 3 zile, la ora 14:13
Rumoare la Canon 2 »
   de Taxon
   acum 4 zile, la ora 15:45
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Ancuta
   acum 6 zile, la ora 13:55
Rumoare la Nikon »
   de Nikon
   acum 8 zile, la ora 10:25
Film diapozitiv
color »

   de csr
   acum 12 zile, la ora 20:06

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127195 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate