Despre fotografie

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Regula, libertatea si fotonul

Care regula? Regula treimilor in compozitia cadrului fotografic.

Care libertate? Libertatea ca dimensiune - sufleteasca, in primul rand - esentiala a omului.

Care foton? Pai, normal, acea particula elementara cu proprietati uluitoare pentru savanti, despre care Roland Barthes opina asa frumos ca, emanata practic de persoana fotografiata, se imprima pe filmul din aparat, cliseul rezultat constituind astfel o parte din insusi cel pozat...


Spune-i un pici de varsta prescolara sa aiba grija sa nu desfaca pixul pe care tocmai i l-ai dat pentru ca risca sa nu-l mai poata monta la loc si vei vedea ce vei obtine. Cred ca tatal meu a vazut din plin. La cinci-sase ani am devenit dusmanul cel mai inversunat al sarmanelor instrumente de scris, lipsite de orice aparare in fata subsemnatului. Nu, nu comiteam gestul pentru ca as fi stiut despre veninul potential in care se putea transforma pasta acestora. Chiar nu aflasem de zisa lui Hamlet potrivit careia cuvantul ar fi mai propriu pentru tunuri. Un lucru mult mai simplu se intamplase: nu faceam altceva decat sa-mi exercit libertatea de a strica nefericitele obiecte. Adevarul este mult mai iubit atunci cand este descoperit in mod personal, si nu servit cu forta, arata undeva Fericitul Augustin. Motiv pentru care idealul pedagogic consta nu in a impune direct solutii(-le), ci in a pune tanara (sau nu) fiinta umana in situatii decizionale, in a o determina sa aleaga ea insasi solutia corecta. Ii dai aripi, dar o lasi sa invete singura sa zboare. Fara ca prin aceasta afirmatie sa am pretentia de a fi inventatorul apei calde, trebuie sa constat ca asa functionam, pur si simplu, noi, oamenii.



Andrei_Baciu_Bella_Luce.jpg


De la macrocosm la superstringuri, incepand cu cele palpabile si pana la cele de deasupra firii, lumea alcatuieste, intreaga, un singur mecanism urias, un ansamblu de roti dintate mai mici sau mai mari, legate intre ele. Sistemele solare toate seamana cu felul in care e alcatuit atomul. Nenumarate legi fizice din domenii complet distincte, precum cea a atractiei universale si cea a lui Coulomb a fortei electrostatice, seamana izbitor. Si, da, despre ei era vorba, cei doi electroni din experimentul de la Geneva de acum aproximativ un deceniu, desi la o distanta de douazeci de kilometri, isi schimbau interdependent proprietatile, unul in functie de celalalt, intre ei existand o legatura indubitabila, chit ca totalmente cu neputinta de explicat.



Andrei_Baciu_Bella_Luce_II.jpg


Ce legatura au toate cele de mai sus cu fotografia? Investit de catre Dumnezeu cu vocatia regala asupra cosmosului, omul, cu toate ale sale (deci, sa fim intelesi, inclusiv aparat, obiective, trepied si orgoliu), nu are cum sa nu fie racordat la aceasta contiguitate universala de origine divina. Diferitele sale compartimente fizice si interioare se afla in respectiva relatie de taina ce invaluie si imbiba lumea.



Andrei_Baciu_Cod_de_bare.jpg


Ca atare, ma gandesc ca regula aceasta a treimilor inseamna mult mai mult decat o constrangere inerta despre care am invatat cu totii la primele lecturi despre arta scrierii cu lumina, caci contextul ei general nu poate fi ignorat. Personajul din "Intamplari din irealitatea imediata" al lui Max Blecher are un soc atunci cand constata ca pictura pe care o admirase atatia ani, privita de aproape, isi demasca o cu totul alta alcatuire decat crezuse el pana atunci. In spatele unor aparente banalitati de zi cu zi poti gasi cu totul altceva decat prozaicul.



Andrei_Baciu_Breaking_News.jpg


O compozitie inspirata a unei imagini, stim cu totii, presupune cel mai adesea ca subiectul sa nu se afle in centru (ceea ce americanii numesc "bullet composition"). Fotografia e, de obicei, mai profunda, constatam intr-adevar experimental, daca plasam centrul de interes oriunde altundeva decat in mijloc - de preferinta, potrivit regulii treimilor, aproximare a celei a numarului de aur (el insusi, prezent in natura si in chiar proportiile corpului nostru, argument in favoarea penultimului paragraf). Just. Dar de ce? In momentul in care vedem un obiect, ochiul nostru se fixeaza, din ratiuni practice, exact asupra centrului acestuia, in acest fel fiind capabili sa observam cel mai usor forma si trasaturile sale.



Andrei_Baciu_Incident.jpg


Mecanismul este identic si in cazul unei fotografii: cautam punctul de la intersectia diagonalelor. Ei bine, daca acolo nu dam peste subiect, se desfasoara, chit ca pret de o nano-clipa, o veritabila initiere. Neconstransi de ceea ce ne-ar fi fost indesat pe gat din start, ne exercitam libertatea cautarii subiectului aflarii individuale, prin liber consimtamant, a sensului (sau, mai bine, a "Sensului") pe care il reveleaza opera artistica in cauza. Abia in acea fractiune ne copleseste, daca e sa o faca, mesajul. Suntem lasati sa descoperim si eventual sa si alegem. Sa ne asumam aripile, care si cum le avem.



Andrei_Baciu_De_pe_dealul_meu.jpg


P.S. Nu incerc prin aceste randuri sa sustin ca e o greseala incalcarea regulilor in fotografie (sau/si in viata). A distinge intre spirit si litera, voila le rêve. Pe de alta parte, bag seama ca cei care pretind ca nu exista nicio regula o fac in numele, culmea, tocmai al libertatii. Or, iata, si iarasi fara a enunta ceva inedit, regulile sau macar o parte dintre ele reprezinta nu negarea, ci invers, tocmai afirmarea acesteia. Chiar sa vrea, artistul, de orice culoare, nu isi permite si nu ii e ingaduit sa treaca de jumatatea drumului catre receptor, unde isi va astepta, cuminte, partenerul.



Text si fotografii:
© Andrei Baciu
iunie, 2009
Foto-Magazin.ro

Bookmark and Share

Comentarii:

Andrei Mita - 17 Jun 2009, ora 08:46
E bine ca subiectul sa fie in unul din punctele forte, nu sa-l plasam noi acolo. E gresit, zic eu, sa contruim un cadru primordial dupa regula de aur. Sunt de parere ca incadrarea vine de la sine in momentul in care pastram in imagine doar ce ne intereseaza, doar acele lucruri care transmit sentimente si care sunt in legatura unele cu celelalte. Pe de alta parte, am vazut fotografii extrem de puternice cu subiecti centrati care desparteau doua atmosfere total diferite dar cu elemente comune.

Andrei Baciu - 17 Jun 2009, ora 14:10
Salve, Andrei! "E bine ca subiectul sa fie in unul din punctele forte, nu sa-l plasam noi acolo." - pai da, altfel zis cadrul e compus astfel incat subiectul sa apara acolo, nu era vorba de a-l muta cu mana. "E gresit, zic eu, sa contruim un cadru primordial dupa regula de aur.[...] incadrarea vine de la sine in momentul in care pastram in imagine doar ce ne intereseaza, doar acele lucruri care transmit sentimente si care sunt in legatura unele cu celelalte." - da, bineinteles, si eu unul zic la fel, vezi PS-ul, "spiritul, nu litera". Nu despre asta era vorba in text, ci de o posibila legitimare a regulii in cauza, cand si daca e prezenta. Acelasi lucru si in cazul ultimei tale fraze - nu am zis nicaieri ca a compune central e automat o eroare, de aici si nuantarea din paragraful de sub a patra fotografie. Cele bune, Andrei :)

andrei pandele - 20 Jun 2009, ora 10:22
"Omul cu vocatie regala asupra cosmosului este racordat la contiguitatea universala de origine divina." Daca observa regula. Sau daca o ignora. Vai, cat sunteti de autocritic, d-le Baciu. Va urez sa scrieti multe articole, cu pareri tot atat de clare si inspirate. Ilustrate toate cu pisica si cu basculanta.

radu merisescu - 21 Jun 2009, ora 22:34
dupa ce citesc "teorii savante" despre arta,dragoste sau religie,gandul mi se indreapta automat spre cei care considera stiinta un pacat [si ambitia ceva si mai rau].

tez . - 22 Jun 2009, ora 12:52
Cu siguranta ca acestui articol ii lipseste claritatea, dar are si parti bune, dupa cum si dl Baciu face (cateodata) si fotografii bune. Dlui Pandele, in lupta lui impotriva mediocritatii, tema reluta frecvent pe blogul sau, ii lipseste politetea si tactul necesar pentru a emite o parere justa. Sarcasmul, "vai", nu va face nici cinste si de cele mai multe ori nu aduce nimic util niciunei discutii. In acest articol dl. Baciu vorbeste despre multe lucruri. Unele spuse mai bine (ex. dspr. compozitie), altele scrise vag & pretentios. Cert e, ca incercarea de a discredita pe cineva, "rupand" o SINGURA fraza din context e, cum sa va spun, o strategie copilareasca. Cum ar fi daca am sta toti sa va corectam, dl. Pandele, sa va punem putin la punct, pe de o parte, gramatica si ortografia, iar pe de alta parte, sa mai clarificam cateva din duiumul de inexactitati de pe blogul dvs. ? Dintre toate falsurile de pe piata foto din Romania, de ce v-ati pus sa comentati chiar la acest articol, care macar are un sambure de autenticitate ?

Andrei Baciu - 22 Jun 2009, ora 23:51
Mi se pare jenant, dle Pandele, felul in care continuati aceste interventii care au devenit atacuri personale in proportie echiunitara( si, ca atare, nu inteleg de ele vi se tolereaza si pe mai departe.) 1) Remarc si pe mai departe lipsa de barbatie si de bun-simt de care dati dovada refuzand sa raspundeti atat la intrebarile mele, cat si ale altor comentatori din celalalt articol al meu.// 2) Dincolo, spuneati ca sunteti arhitect si ca va lipsiti sa fiti artist-fotograf. Constat insa ca si aici continuati sa alunecati pe panta patologicului si sa va introduceti in discutie doar de dragul de a ma ataca si de a va afla in treaba (caci de dialog ati dovedit cu varf si indesat ca nu sunteti in stare).// 3) In plus, culmea!, ati devenit si lingvist, si emiteti sentinte despre claritatea si valabilitatea stilistica a textului meu. In ce calitate, va intreb, va permiteti acest lucru, in conditiile in care nu sunteti capabil, ca intotdeauna, sa aduceti vreun argument? Faptul ca in citatul pe care il dati dvs - si in tot textul - se afla cateva neologisme din care maxim unul-doua sunt mai putin frecvente in vorbirea curenta si pe care dvs nu ati facut efortul de a le cauta, la o adica, in dictionar nu are cum sa sustina acuza dvs malitioasa. Si, vedeti, dvs vorbiti ca arhitect, iar eu ca doctorand in literatura romana. Nu-mi aduc aminte ca eu sa emit judecati despre abilitatile dvs profesionale. Si nici sa va fi jignit in vreun fel, ba dimpotriva. In plus, daca dvs nu sunteti capabil sa intelegeti nu inseamna ca trebuie sa extindeti in mod absolut propria incapacitate culturala. Sunteti arhitect, dar, sindrom national, va pricepeti, deh, la tot si la toate.// 4) Una e ca intr-un articol sa fie cateva cuvinte mai dificile -- prezente totusi nu din ingamfare, pretiozitate etc, ci pentru faptul ca ele exprima cel mai bine si mai concis mesajul si pentru ca publicul tinta nu e alcatuit din copii razgaiati de gimnaziu, ci din fotografi care sunt cel mai adesea si intelectuali, oameni care au abilitatea de a intelege nuantele si de a sesiza, in ansamblu, constructia ideatica a unui text, adica oameni care gandesc --, si alta e sa afirmi ca articolul intreg e neclar sau vag. Cine emite astfel de judecati privitoare la semantica si la erorile de stil trebuie sa se asigure in prealabil ca ceea ce spune chiar are sustinere. Nu aveti, din partea mea, decat sa procedati la fel pe mai departe. Ce nu inteleg e cum de nu sunteti capabil sa vedeti ca nu reusiti decat sa va compromiteti si mai rau. Dar asta e treaba dumneavoastra.// 5) Ca si data trecuta, comentariul dvs ii jigneste si pe redactorii foto-magazin.ro, care au acceptat textul.// 6) Fotografia cu pisica, printre altele, face parte din portofoliul meu publicat in 'Photo Magazine' (octombrie 2008, Proiectul Fotografic 'R500'), a castigat chiar aici, pe site, premiul I la concursul lunar din noiembrie 2007 cu tema fotojurnalism sau, in fine, a fost selectionata in finala 'Digital Camera PotY 2007'. Bine, din moment ce dvs - dvs! - sustineti contrariul, inseamna ca toti cei care au acceptat-o in felul acesta, romani si straini, nu sunt decat o gasca de imbecili care nu stiu ce inseamna aia fotografie.

liviu toma - 10 Jul 2009, ora 22:31
din toate pozele de aici cea cu peisajul de iarna este cu adevarat ... ADEVARATA. iar poza cu babele... brrrr. ce naiba !!! ce e cu albastru' ala pe miini !!! brrrrrr !!! ia mai lasati-l pe pandele !!! de bine de rau lasa o amintire in urma !! ARE DREPTUL SA NE IA PESTE PICIOR !!! are in spate niste realizari !! in anii aia de FRICA insasi ideea de a visa sa faci astfel de poze era pedepsita !!! pandele e gura mare, are si tact da cind vrea.. basca ca are nevasta mai tinara .... eeee !! vedeti de unde vine energhia ??!!! de la ... vostok tavarisciii !! iar regulile !! e !! aici e aici !! uneori TREBUIESC respectate !!! alteori sint inutile !! sau chiar daunatoare !! aici iese daca iese ... la iveala talentul de ... fotograf !! uneori e bine sa uiti de reguli , alteori realizezi cu spaima ca ai nevoie de ele ... si ai mai uitat din ele .... ce nu imi place aici e balacareala si faptul ca se discuta numai de peisaj si compozitii .. nature .. regulile devin uneori necesare la fotografia de eveniment, sportiva, de jurnalism ... in fine... cunosc o droaie de fotografi ... 90 la suta tineri si foarte tineri ... cu un milion de scoli si cursuri la activ ... incapabili sa fac intr-o saptamina intreaga la mare ... sau in delta.. sau pe strasse .. o poza cit de cit mai speciala... si la fel cunosc ... fotografi ... ce e drept mai batriori ... asa ca mine ... unii veniti direct de la coada vacii (pe bune) si care fac poze de stai sa te intrebi daca nu ar fi cazul sa iti mai notezi cite ceva .... fotografiatul de astazi a fost descoperit de mult de tot de pictorii de exceptie !! care au inteles fara sa se poata exprima verbal, intr-un limbaj tehnic, adecvat, ce inseamna balansul de alb, contrastul, adincimea de cimp, compozitia, dinamica culorilor .... ei de fapt reproduceau din memorie imagini recompuse de mintea lor si evidente ... corectate artistic ... cu adevarat ce dauneaza cu adevarat fotografiei din zilele noastre sint : - larga accesibilitatea: milioane de aparate, miliarde de poze, etc - practic este imposibil sa mai asimilezi mental atita noianul de poze - softurile de prelucrare care induc falsa senzatie ca o poza de rahat de pe teren va iesi formidabila acasa. evident ca nu va iesi . - faptul ca se discuta ... enorm de mult .. cine e mai tare in fleanca ala e vazut mai bine .. mi-as dori sa vad site-uri cu poze si fara comentarii. FARA NICI UN COMENTARIU. AL NIMANUI. DOAR SA MA UIT LA POZE SI ATIT. fotografii buni ramin prin pozele lor in amintirea comuna. nimic mai mult. restu' sint vorbe. liviu. zis si toma . . . ::::berlin 07/10/09 9:29 pm gmt ttm php.... / . . no disclosure .... receipt transferred ... lanc hosting t

Calin-Stefan Ragalie - 12 Jul 2009, ora 07:58
Ce Berlin, domnule Toma?!? Ori v-au alunecat degetele pe tastatura ori aveti o problema de orientare... IP-ul dvs. e din Bucuresti!

Ancuta T. - 12 Jul 2009, ora 23:15
Domnule Liviu Toma, va admir energhia cu care pledati pentru fotografiile ADEVARATE si, va rog, va rugam!, dati-ne niste exemple din portofoliul dumneavoastra, sa ne luminam si noi! Ca sunt in ceatza! Am tot gogaluit si n-am gasit la "liviu toma" decat un trombonist, membru in Orchestra Filarmonica de la Ramnicu Valcea...

liviu toma - 14 Jul 2009, ora 02:31
aaaaa... mda... eee... oboseala ... graba... un buclucas de copy-paste al unei alte persoane ... in fine. nu o sa se mai intimple.promit. trombonist ? mai sa fie ...nici chiar asa.... mai gogogoluiti ... please oricum nu e musai sa se lumineze nimeni ... corect ? offf. daca poza "Pisica de Basna si Basculanta cu 3 roti " este o capadopera apoi ... ce sa mai zic .. sint in stare de soc... pai si restul omenirii ? un vultur asteptind sa pape un copil .... o secera si un ciocan pe reichstag. o asie intreaga in ochii unei femei, etc etc etc ... in fine.. ramine cum am stabilit. liviu. zis si toma. ps peisajul de iarna este chiar superb... si greu de executat tehnic ...desi este o padure europeana tinara de foioase imi trezeste aduceri aminte ... din alt ev parca ...numai daca esti acolo intr-o zi geroasa de iarna ... cu miinile inghetate ... zapada sfarimindu-se sub bocanci .. ciorile croncanind sub cerul laptos de beton, fumegind parca ...obrajii arsi de frigul siberian si .... ahhhh de departe .. de la cabana ... mirosul acela de jar si piine calda amestecindu-se ca un abur cu taria de gheata a mirosului de brad si de ienupar ... urechile inghetate cautind adapost sub blana de samur a caciulii.... declansatorul se iteste printre degetele imblanite amestecind intr-o ciorba vizuala literele negre, chirilice pe fondul mat de aluminiu al zenitului ... si jos mai in vale ...intr-o lumina ireala, aproape albastra, sub gheata de 2 palme, angara alergind spre enisei ... mic de tot... abia auzit, poneiul fornaie linga sania de lemn imbracata in paturi colorate .... ahhh .... taigaua ... nasiii sibir .... ce frumos !! si cit de departe .... si cit de demult .... .... magice sint uneori pozele de iarna ...

Andrei Baciu - 14 Jul 2009, ora 12:28
@liviu toma: Mainile batranelor nu sunt albastre. :) Browser-ul dvs este de vina. Incercati cu Mozilla Firefox eventual. Numai bine!

Ancuta T. - 16 Jul 2009, ora 08:39
Domnule Toma, observ ca povestiti frumos! Totusi, acest site este despre fotografie, nu despre literatura. Ati fi putut sa ne aratati poza din Siberia, facuta cu Zenitul, decat sa uzati excesiv tasta cu punct.

Calin-Stefan Ragalie - 05 Sep 2009, ora 12:36
Pentru a verifica in ce masura browser-ul dvs. suporta managementul de culoare, accesati pagina: http://spyder.datacolor.com/learn_expert.php

vasile gheorghe - 08 Oct 2009, ora 16:42
N-am stare si trebuie sa spun si eu ceva... Fotografia nu are nevoie de vorbe ci de inspiratie. Regula, libertatea si fotonul, articol de opinie personala face bine celor care nu au cu ce sa se (pre)ocupe. Nu pentru ca este prost ci pentru ca este...cum sa ma exprim elegant...un ghiveci. La "ilustratie" sunt imagini bune. Mi-a atras atentia ultima imagine. Despre tema generala a articolului, domnule Andrei Baciu, de vina cred ca sunt anticii greci. Au scornit ei regula de aur, principiu valabil in aproape toate compozitiile plastice si nu numai. Atat de mult tinem la aceasta regula batuta in cuie incat numai scapam de ea. Fac aceasta afirmatie cu scopul de a uita, pe ici pe colo, prin partile esentiale, de acest principiu. O imagine in care este prea multa acuratete (cu impresia de imagine regizata), o prea ingrijita compozitie (in dauna noului, originalului, nemaivazutului...), cu parere de rau afirm ca nu este 100% bine (in general ne-am cam plicitisit de imagini perfecte). Este bine sa tinem cont de "regula treimilor" in fotografia comerciala, care se ocupa de - roz bonbon - in compoztia de carti postale, poate si pentru "inedite imagini frumoase". Pentru fotografia de autor n-ar strica si ceva accidente..., accidente voite sau nu. Dau un exemplu (altul n-am aflat): cum ar fi sa ascultam muzica de Mozart interpretat la vioara, de exemplu, de un solist japonez (n-am nimic cu japonezii si nici cu Japonia)? Interpretarea exacta, conform partiturii dar fara acele accidente cu firesc uman pot fi enervante. Pentru fotografie, un accident - "s-a rasturnat calimara de cerneala" sau cine stie ce altceva, aduc cu sine si firescul mestesugului fotografiei. Boala fotografiei se pare ca este perfectiunea tehnica si imitatia compozitionala. Si una si alta sunt la indemana. Unde este aportul personal? In regula treimii?

Andrei Baciu - 11 Oct 2009, ora 21:27
Dle Vasile Gheorghe, va multumesc pentru comentariu, desi el dovedeste ca ratati in mod magnific intelegerea textului meu. Despre una am vorbit eu, altceva ati inteles dvs. In acest sens, va rog si pe dvs. sa recititi textul intreg si apoi, iarasi, post scriptumul. Daca acestea nu sunt suficiente, cititi si primul meu comentariu (insistand mai ales asupra frazei "Nu despre asta era vorba in text, ci de o posibila legitimare a regulii in cauza, cand si daca e prezenta"), vedeti ce si cum, si apoi putem sa vorbim ca oamenii care chiar se inteleg unul pe celalalt. :) Cu prietenie, Andrei

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Sony pregateste
ceva »

   de Ancuta
   ieri, la ora 12:26
Nuduri - Mircea
Marinescu »

   de Mircea Marine
   ieri, la ora 10:28
Bancuri fara
fotografi »

   de Nikon
   ieri, la ora 07:37
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Dorian
   acum 7 zile, la ora 10:52
Zvonuri la
Panasonic »

   de Nikon
   acum 9 zile, la ora 19:53

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127119 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate