Despre fotografie

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Kevin Carter - omul care a vazut prea multe

"War doesn't determine who is right, war determines who is left."
Bertrand Russell (1872-1970)
laureat al Premiului Nobel pentru literatura (1950)

 

kevin_carter_3.jpg

Kevin Carter (1960-1994)
fotojurnalist sud-african, laureat al Premiului Pulitzer

 

Kevin Carter s-a nascut la 13 septembrie 1960 in Parkmore, o suburbie a orasului Johannesburg, dintr-o familie de albi de conditie sociala medie. A terminat liceul catolic in Pretoria, apoi a studiat farmacia, insa a abandonat scoala dupa doar un an. Parintii sai erau imigranti de origine engleza si romano-catolici, ceea ce ii tinea destul de departe de regimul albilor Afrikaaner. Cu toate astea, Kevin se simtea vinovat pentru situatia din tara, pe care o considera nedreapta, si avea adesea discutii in contradictoriu cu tatal sau.

Problemele de constiinta se acutizeaza cand, in 1979, incepe stagiul militar obligatoriu, gasindu-se in situatia de a servi un regim in care nu credea. In 1980 dezerteaza si se angajeaza intr-un club. Isi pierde slujba si are o prima tentativa de sinucidere, cu medicamente. Supravietuieste, revine in armata si, in 1983, este ranit intr-un atentat terorist atribuit Congresului National African, in care mor 19 soldati. In acelasi an isi incepe munca in presa, in calitate de fotoreporter la evenimente sportive de weekend, ca angajat al Johannesburg Sunday Express.

In 1984 se muta la cotidianul Johannesburg Star si incepe documentarea crizei sociale izbucnite cu forta in Africa de Sud, fotografiile sale fiind o adevarata fresca a represiunii, a starii de tensiune si violenta fratricida care pusese stapanire pe tara sa in acea perioada. Aflat mereu in "linia intai", Carter este primul jurnalist care fotografiaza sumarele executii de strada - prin impuscare sau ardere de viu - scene obisnuite in violentele dintre triburi. Mai tarziu, avea sa scrie despre aceasta perioada a vietii sale: "Am fost socat si dezgustat de ceea ce faceau. Am fost socat si dezgustat de cea ce faceam. Insa apoi oamenii au inceput sa discute despre acele imagini... si am simtit ca poate actiunile mele nu erau rele. Sa fii martor la ceva atat de oribil nu era neaparat ceva rau." [1] Declaratia a sunat ca o sumbra profetie. Pana la finalul scurtei lui vieti, Kevin Carter avea sa ramana un martor al conflictelor si ororilor de tot felul.

Despre munca sa si a colegilor sai albi de la Johannesburg Star, fotojurnalistul american James Nachtwey, care a lucrat adesea cu Carter, spunea: "S-au expus pericolului, au fost arestati de multe ori, insa niciodata n-au renuntat. Erau efectiv dispusi sa se sacrifice pentru lucrurile in care credeau." [2]

Clubul "Bang Bang"
In 1990 izbucneste razboiul civil intre Congresul National African al lui Nelson Mandela si Partidul Libertatii Inkatha al etnicilor Zulu. Sa te aventurezi singur prin cartierele negrilor devenise un pericol mortal pentru un alb, asa incat Carter formeaza o echipa impreuna cu 3 prieteni - Ken Oosterbroek de la The Star, free-lancer-ii Greg Marinovich si Joao Silva - si isi face de lucru prin orasele Soweto si Tokoza. Grupul celor 4 devine atat de cunoscut prin relatarea violentelor fara sfarsit din suburbii, incat revista Living din Johannesburg ii porecleste "Clubul Bang-Bang."

Chiar si in patru, fotografiatul prin zonele rau famate era o mare aventura, prinsi intre fortele de securitate si bandele haotice de negri, inarmate cu pusti AK-47, sulite si topoare. "La o inmormantare, niste oameni l-au prins pe unul, l-au hacuit, l-au impuscat, apoi l-au calcat cu masina si la final i-au dat foc" spunea ulterior Silva, descriind o scena tipica. "Prima mea fotografie il arata pe tipul asta intins pe caldaram, in timp ce ceilalti strigau la el ca il vor omori. Am fost norocosi ca am scapat nevatamati." [3]

Ca sa mai domoleasca tensiunea zilnica, dar si ca sa intre in gratiile interlopilor, Carter si tovarasii sai incep sa fumeze marijuana si apoi "Pipa alba", un amestec de marijuana si metaqualona, un tranchilizant puternic. Carter va ramane dependent toata viata de un tip sau altul de drog.

In 1991, Marinovich primeste Premiul Pulitzer pentru fotografia unui etnic zulu injunghiat mortal de rivali din Congres. Reusita colegului il ambitioneaza si mai mult pe Carter, la fel ca si exemplul dat de bunul sau prieten Oosterbroek, care avea o viata de familie fericita si ordonata, in timp ce Carter o tinea dintr-o relatie esuata in alta. Din una din aceste aventuri i se naste o fiica. Acum apar si primele semne de depresie, pe fondul muncii intense si al consumului de drog.

Deplasarea in Sudan
In martie 1993, dornic sa se detaseze de situatia tot mai grava din tara sa, Carter pleaca, impreuna cu Joao Silva, atasati la misiunea ONU "Operation Lifeline", in Sudanul de Sud, dorind sa atraga atentia lumii asupra altui nesfarsit conflict interetnic de pe continentul african. Aici avea Carter sa faca fotografia vietii lui - cea care i-a adus gloria trecatoare, dar si cea care a "umplut paharul amaraciunii" si i-a grabit moartea.
Pe 11 martie 1993, intr-o pauza de 30 de minute necesara distribuirii hranei din avionul cargo cu care zburau, Silva si Carter cauta subiecte la doar cateva zeci de metri de avionul cu provizii. Atras de un scancet, Carter vede o fetita sudaneza subnutrita, emaciata si vizibil epuizata, care se odihnea putin, aparent incercand sa ajunga la centrul de distribuire a hranei. Peste cateva clipe, langa ea aterizeaza un vultur. Ulterior, Carter avea sa relateze ca a asteptat aproape 20 de minute cu aparatul la ochi, sperand zadarnic ca vulturul isi va ridica aripile, pentru un efect mai dramatic. In cele din urma a apasat pe declansator, a alungat pasarea si s-a asezat sub un copac, fumand, plangand si vorbind cu Dumnezeu. Nici el, nici altcineva nu stie ce s-a intamplat cu copilul; cert este insa ca fotograful nu l-a ajutat.

kevin_carter_1.jpg

Joao Silva avea sa dea, dupa cativa ani, o alta versiune a evenimentelor, in interviul oferit japonezului Akio Fujiwara si publicat in cartea acestuia, "Baiatul care a devenit carte postala". El spune ca fetita fotografiata de Carter fusese lasata de parinti deoparte doar cat acestia isi primeau portia de alimente distribuita din avion. Totusi, Silva nu confirma ca fetita ar fi fost "recuperata" de parintii ei si intareste faptul ca Kevin Carter era intr-o stare de soc, caci vedea pentru prima oara copii suferind de foame. "Era deprimat," isi aminteste Silva. "Imi spunea intr-una ca vrea sa isi imbratiseze fiica." [3]

Fotografia este cumparata de New York Times, care o publica in editia din 26 martie, producand senzatie si scandal. Fortat de sutele de apeluri primite de la cititori, ziarul publica doua zi o nota in care explica: fetita avusese indeajuns de multa forta ca sa scape de vultur, insa soarta ei a ramas necunoscuta. Nota redactorului sef al New York Times nu numai ca nu i-a linistit pe cititori, ci i-a adus lui Kevin Carter acuze grave pentru ca acesta s-a limitat sa fotografieze, refuzand sa ajute copilul aflat la un pas de moarte. Parerile sunt impartite, altii felicitandu-l pe fotojurnalist pentru munca sa.

Caderea
In aprilie, Carter decide sa devina free-lancer, o pozitie care are destule avantaje dar nu ofera siguranta unui loc de munca stabil. Semneaza pentru Reuters, in apropierea primelor alegeri multirasiale din tara sa. Relateaza un conflict inter-rasial din Bophuthatswana, unde asista la executarea sumara a unor albi. Mai tarziu, el avea sa scrie: "Intins in mijlocul zonei de lupta, ma intrebam daca in milisecunda urmatoare aveam sa mor, punand pe film ceva ce ar putea sa fie folosit ca ultima mea fotografie." [2]

Aflat intr-o stare permanenta de tensiune, Carter are din nou depresii. Incepe sa bea si isi reia obiceiul de a fuma "pipa alba". Intr-o zi isi loveste masina si este detinut 10 ore sub acuzatia de conducere sub influenta alcoolului. Seful de la Reuters este furios, iar prietena lui ii cere sa se mute pana isi va face "ordine in viata".

Pe 12 aprilie, New York Times il suna sa ii spuna ca a primit Premiul Pulitzer. Fotoeditoarea Nancy Buirski este surprinsa sa il auda plangandu-se despre probleme personale. "Kevin! Tocmai ai castigat un Pulitzer! Treburile astea nu sunt asa importante acum" ii spune ea. Pe 18 aprilie, Clubul Bang-Bang pleaca la Tokoza, 15 km de Johannesburg, pentru un reportaj. Intors acasa inaintea celorlalti ca sa dea un interviu despre succesul sau, Carter aude la radio ca Oosterbroek a fost ucis, iar Marinovich, grav ranit. Este devastat. Spune tuturor ca el, si nu Ken, ar fi trebuit sa incaseze glontele.

 

Bookmark and Share


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Bancuri cu si
despre fotografi »

   de Dorian
   acum 2 zile, la ora 10:30
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Avram
   acum 3 zile, la ora 19:04
Sony pregateste
ceva »

   de Ancuta
   acum 5 zile, la ora 12:26
Nuduri - Mircea
Marinescu »

   de Mircea Marine
   acum 5 zile, la ora 10:28
Bancuri fara
fotografi »

   de Nikon
   acum 5 zile, la ora 07:37

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127121 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate