Despre fotografie

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Ce se intampla la vernisaje

Sala larga, alba. Doua scrumiere intr-un colt. Multe trupuri stranse in grupulete ciocnindu-se, lovindu-si coatele de paharele vecinilor, murmurand, mormaind, sosotind, exclamand in fata exponatelor. Se merge la vernisaje pentru evenimentul monden, doza de flecareala, fursecuri si vin, pentru toaleta din spate – trecatorii de pe strada cu vezica umpluta, si pentru fotografii. Sacouri in carouri, fulare colorate, cate-o mustata stalinista si-o bereta frantuzeasca. Se gesticuleaza in toate directiile, unii stau cu mainile infipte in buzunare, nu putini sunt cei care se ancoreaza de cate un pahar si de interlocutorii din jur, cu spinarile la pereti. Se rade in galgaituri, se suspina infundat.

 

Cei care savureaza

Pasionatii adevarati se recunosc dupa felul cum isi itesc gaturile printre alti privitori, pentru a putea vedea fotografiile. Ochii lor sunt nevoiti sa sara peste capete, coate, pateuri duse la gura, pentru a ajunge intr-un final pe exponate. Mai pot fi recunoscuti dupa zambetele moi minjite ca din senin, din finele incruntari si vorbele mormaite in sine. Prin tatonari succesive se vor apropia la distanta potrivita pentru privit, vor sorbi imaginea la repezeala trecand la alta, ca apoi sa se reintoarca la fotografiile preferate. Impatimitii adevarati detesta vernisajele pentru ca nu atunci e momentul potrivit pentru a savura. In public nu poti totusi sa-ti lasi balele sa curga pe tricou, sa tremuri de ciuda si incantare, sa vorbesti singur despre lumina, ideea geniala, momentele acelea irepetabile surprinse de aparat, de texturile fine sau cromatica. Astfel de oameni pot deveni oarecum nesuferiti daca cineva ii scutura de umar deranjandu-i cu politeturi de genul: ce mai faci, de cand nu te-am mai vazut etc. In privirea lor se poate detecta o ostilitate asemanatoare cu cea a indivizilor care vor sa smulga fire capilare de pe testele altora.

In aceasta categorie pot intra alti fotografi dar si pictori, scriitori, pescari, biologi, botanisti sau functionari la caile ferate. Pictorii vor fi incantati de lumina, de conceptul interesant, botanistii vor cadea in extaz in fata unui pistil, macro de brusture sau de ciubotica cucului. Muntomanii nu se vor plictisi niciodata intr-o sala cu stanci pozate din toate unghiurile. Stanca privita din dreapta, stanca cu cotofana pozata din stanga, din varf, de jos, bolovan cu muschi, carare pietruita, capra neagra pe versantul nordic, capra neagra in varf de brad, floare de colt in ceata, floare de colt in soare, bocanci, schiuri, stanca privita din dreapta, pietroaie cu nori gri deasupra, o ciuta sarind gratios intre doua fulgere photosopate, bolovan umed....si gata, am cedat nervos!

Istoricii au tendinta sa aprecieze fotoreportajele. Cu greu i-ai putea dezlipi de langa lucrarile lui Robert Capa, facute in cel de-al doilea razboi mondial, sau din fata unor instantanee surprinse in timpul manifestarilor studentesti de la Paris, din 68. Au mare trecere si fotografiile de grup cu domni solemni cu mustata, pozati in fata unui palat, pozele de la atentatul asupra lui Kennedy, portretele lui Nixon, Fidel Castro.

Scriitorii gasesc imagini interesante atat la Brassai, Werner Bischof sau Eugene Atget, cat si la adolescentii cu cosuri pe fata ce pozeaza doar sobolani striviti, rosii storcite cu ura, sau la artistii obscuri care isi fac autoportrete bizare si surprind pungile de hartie ce sunt zburate de vant. Cinefilii se vor sminti privind fotografii care le aduc aminte de filmele preferate.

In galeriile din strainatate nu de putine ori pot fi intalniti oameni care vorbesc singuri in fata fotografiilor. De obicei sunt pasnici si nu zbiara intr-atat incat cineva mai sanatos la minte sa cheme ambulanta. Sosotelile cele mai inversunate ies din alti fotografi.

 

Criticii si bagatorii de seama

Critici care sa scoata flacari pe nas si replici urzicate n-am vazut, de fapt n-am zarit decat cativa artisti plastici, curatori si scriitori care nu se mai opreau din vorbit decat atunci cand cineva le smulgea microfonul din mana. Chipurile lor, la cateva secunde dupa deposedare, m-au induiosat intotdeauna. Invariabil se fac aprecieri despre „tanara speranta“, daca autorul lucrarilor e mic la ani, si despre „celebrul fotograf“ daca a trecut de o anumita varsta, indiferent daca e cunoscut doar in satul, orasul sau clubul fotografic din care face parte. Langa numele lui X se vor adauga cele ale monstrilor sacri, in ideea ca acest X ar fi putut si el sa ajunga un asemenea monstru, daca soarta i-ar fi fost favorabila.

Monologurile nu se aud niciodata pana in fundul salii, din cauza zumzetului de fond ce da nota ca putini il asculta pe cel care vorbeste in fata despre sinergia faptelor, meandrele concretului si culmile ametitor de inalte ale artei fotografice. Daca prin absurd cineva si-ar scoate o farfurie de supa din geanta si-ar incepe sa leorpaiasca cu lingura, nu s-ar auzi deloc sorbiturile, din cauza mormaiturilor vioaie de pretutindeni. In timpul aplauzelor de usurare ca s-a terminat discursul de inaugurare a expozitiei, vorbitorii raman pentru cateva clipe debusolati, cu urechile inrosite si ceafa umezita de picaturile de sudoare. Coloana vertebrala li se scurge intre picioare. Ar mai fi avut atatea lucruri destepte de spus...

Cum bine stim unii oameni din nascare stramba din nas, asa cum altii se simt obligati inca de la varsta de cinci ani sa-si dea cu parerea despre cutare si cutare lucru. Atitudini intrebatoare in fata imaginilor abstracte, bratele incrucisate la piept, buzele usor tuguiate, trunchiul aplecat spre carton intr-o mimica ce da nota un interes sustinut fata de concept, daca n-ar fi atat de caraghios privitorul. Stai sa te intrebi in ce moment va pica cu totul peste lucrarea acoperita de sticla, si daca priveste fotografia sau chipul sau reflectat, deformat de lumina de neon. Si totusi niciodata n-am auzit o busitura, ci vorbe poleite scoase cu forcepsul din dictionar, care, banuiesc eu, aveau prea putin de-a face cu ceea ce a vrut sa spuna fotograful. Scartarii pedanti observa din cateva ocheade ce lucrari stau incovoiate pe perete, siretul desfacut de la pantoful stang al artistului, firmiturile de fursec sfaramate pe podea.

Bagatorii de seama se comporta si mai ciudat. Merg ce merg, se invart printre altii care se impleticesc printre pahare, ca brusc sa se opreasca in fata unor panouri, ca loviti de soare drept in ochi. In ambii. Scot un oarecare scancet datorat admiratiei sau din cauza grisinei intepenite in gatlej. Altii asteapta sa se termine covrigeii sarati, pentru a putea culege susanul ramas in castronase.

Un sociolog ar putea sa-si intocmeasca cu succes lucrarea de doctorat despre singuratatea in mediul urban, incepand prin a-i studia pe bagatorii de seama. Acestia pot fi zariti deasemenea si la inaugurarea expozitiilor de sculptura, pictura, la targurile colectionarilor de caschete militare, la saloanele gastronomice, degustari de vinuri sau branza frantuzeasca putrezita, la deschiderea oficiala a magazinelor de instalatii sanitare. Oriunde se pot amesteca in multime flecarind cu alti necunoscuti, pentru a se simti mai putin singuri.

 

Personajele mondene

Vip-urile sunt usor de reperat la astfel de evenimente, nu doar pentru ca le apar chipurile pe toate tarabele, intre reclamele la sampon contra matretii, testele de personalitate despre potentialul erotic al partenerului sau sfaturi despre smulgerea sprancenelor in zece pasi. Nu. Acestea pot fi recunoscute pentru ca se imbraca cel mai fistichiu, racnesc, dau din maini exagerat, chicotesc de parca le-ar gadila cineva la talpa. Astfel de persoane se uita cu interes la fotografiile de moda, pentru a critica sau lauda toaletele, sau pentru a putea observa cu cat s-a ingrasat si a imbatranit cutarica pozata de cutare. Din aceste carduri se pot auzi cuvinte ca Ibiza, lac de unghii 100 de euro, esarfa Versace, vai tu....si chiar asa a facut mitocanul, Ibiza, muah-muah (bezele aruncate pe langa obraji), pantofi, Ibiza, Maldive, elicopter, fara lenjerie, silicoane etc.

N-am incredere in femeile cochete care cad pe ganduri in fata unei fotografii, in timpul vernisajelor. Le banui ca incretirea fruntii are ceva de-a face cu o usoara jena datorata firului de la ciorap ce s-a desprins din sir intr-un moment inoportun, lasand o gaurica de toata frumusetea exact deasupra genunchiului, aproape de rotula. Sau poate ca isi pun intrebarea rozatoare: oare l-am tarat degeaba pana aici, nu se plictiseste? Referindu-se la amaratul pe care l-a chemat la vernisaj incercand sa-l epateze, individ ce se tine de-un picior de pahar cu bule, incercand sa nu se holbeze in decolteurile vizitatoarelor, ci in cele ale femeilor de pe pereti. In astfel de cazuri, deloc rare, mereu se vor gasi cativa invitati care se vor uita discret la pielea dezvaluita de gaurica din ciorap, domnii dintr-un motiv, doamnele din altul.

Cosmopolitii blazati ce-au admirat lucrari renumite in muzeele din Paris, Tokio, Ankara si Honolulu, au gusturi dintre cele mai variate. Pot sa guste in aceeasi masura poze cu prize arse si femei goale strangulate cu snurul de la veioza, imagini abstracte cu conopide, cuburi si prezervative infipte in morcovi, dar si fotografii cu atmosfera de iarna ruseasca, cu strazi inzapezite si-o babusca imbrobodita sub fiecare felinar.

 

Ipocritii si iubitorii de nuduri

Acum cinci sau sase ani, un artist bucurestean a expus la Muzeul de Arta din Brasov o instalatie care a avut succes. Statui imense de barbati cu penisul in erectie, langa un crap ce se balacea trist intr-o galeata rosie. Era si o instalatie video. Cum n-am apucat sa pun mana pe un pliant lamuritor, n-am sa stiu niciodata care era legatura dintre crapi, piatra si erectie, si armaturile raspandite in sala, insa mi-a placut vernisajul! O doamna cam de 60 de ani, cu caciula de vulpe polara rotunda, caciula-nu vulpea, rujata generos, a stat minute bune in fata falusului. La inceput dadea de inteles ca admira pestele din galeata, apoi nu s-a mai prefacut. Oricum se vedea ca incearca sa ghiceasca cati centimetrii de piatra a folosit artistul, atat in lungime cat si in grosime. Vizitatorii pudici ocoleau cu privirea obiectul cu pricina, falusul-ca doar nu crapul, dar ca un facut toti ajungeau suspect de des sa repete rotirea ochilor in orbite, intr-o atitudine aparent degajata.

Adolescentii sunt in cea mai mare masura sa aprecieze cu trup si suflet un nud. Cand sunt dusi cu forta la muzeu, parca ii vad cum isi dosesc in buzunare carioci fosforescente cu care ar dori sa mazgaleasca porcosenii pe lucrarile care lor nu le spun nimic, daca nu sunt cu gagici goale, pumni ridicati in aer si limbi scoase obraznic in vant.

Un barbat matur ar putea sa se amorezeze si de-o splendida ceafa, nuda si dansa, dar un adolescent va aprecia mai mult fesele, fie ele bombate, plate, mate sau lucioase, obraznice sau caste. E la varsta cand a vazut femei pe deplin goale doar la televizor, pe Internet si in revistele pe care le ia in baie, cand se incuie pretextand ca-l doare burta. Nu-l va preocupa care este diferenta intre un nud din Hustler si unul rafinat. La vernisaje, cu interes va studia sanii din fotografii, incercand sa ghiceasca daca ar putea sa ii cuprinda cu palmele facute caus. La fel au facut si tatii adolescentilor, la vremea lor, cand in loc de Hustler se incuiau intr-o odaie cu „Rascoala“ lui Rebreanu, ce sub mainile umezite se deschidea intotdeauna la aceeasi pagina.

 

Copiii care vor sa plece cu animalele din poze

Pe fetite l-as vedea oricand lasandu-si amprentele pe pozele de pe pereti, daca acestea contin pisici, catei, ursi, iepuri, vulpi sau alte lighioane cu blana. Am vazut o astfel mogaldeata incremenind in fata unui dreptunghi maro cu galben si cu verde, care reprezenta ori o felina uriasa pe o pajiste, ori un ponei foarte mic. Din coltul in care eram, nu puteam sa-mi dau seama. Am vazut doar cum si-a tarsait un scaun pana sub poza, s-a cocotat ca apoi sa-si lipeasca palmele pe animalul de hartie care n-a protestat, am auzit doar un iiiiiiiiii prelung iesit din gura mamei, si alte grupuri de vocale si consoane care aratau clar ca nu este de acord cu gestul odraslei! Fetita era destul de mare sa priceapa ca parosenia nu poate fi smulsa din fotografie, dar nu destul de matura sa inteleaga ca n-ai voie sa iei de peretii altora orice carton si sa pleci acasa. Altadata am vazut o fetita care hranea ursul dintr-o poza cu un fursec manjit cu ciocolata. Va imaginati cum arata hartia in dreptul botului.

In acest articol nu am inclus observatii despre toate barfele si rautatile la adresa fotografului care a expus, despre cei care se duc la vernisaje doar pentru a se holba la alti fotografi mai cunoscuti, pentru a-i poza cu ochii inchisi si gura cascata, si alte asemenea lucruri.

Text: Alina Andrei
Fotografii: Elmar Lemes

 

Nota: Fotografiile au fost facute la vernisajul primei expozitii colective ale grupului "VII" (Alexandra Boulat, Lauren Greenfield, Ron Haviv, Gary Knight, Antonin Kratochvil, Joachim Ladefoged, Christopher Morris, James Nachtwey, John Stanmeyer) la Hasted Hunt Gallery, Chelsea, New York City, 15 oct. 2005, si MoMA New York.

Bookmark and Share

Comentarii:

Adriana Constantin - 19 Dec 2005, ora 01:19
Inteersant punct de vedere, iar fotografiile facute de dl Elmar la vernisaj sunt de exceptie. Asteptam mai mult!

Rares Pulbere - 19 Dec 2005, ora 10:48
Un articol foarte bun. Am savurat fiecare cuvant. Felicitari!

Gelu Lupas - 19 Dec 2005, ora 15:21
La vernisaje te calci cu altii pe picioare, nu ai aer sa respiri si vine acolo toata lumea mondena care tine neaparat sa dea mana cu fotograful. De aceea eu ma duc la expozitii dupa ce au loc vernisajele. Iar daca intr-o zi voi ajunge sa am o expozitie voi lipsi de la vernisaj.

Laurentius Maximus - 20 Dec 2005, ora 02:11
Articolul mi-a placut prin umorul sau. Din pacate "doza" a fost exagerat de mare, astfel ca autoarea a cazut intr-un cinism nejustificat. Consider ca putem face fotografii si numai pentru noi insine daca nu ne place ca acestea sa fie admirate, studiate critic, prilej de intalnire a lumii "mondene" la o expozitie etc. Dar daca tot le expunem public, aerul artistului "superior" care numai el isi intelege arta (in comparatie cu ceilalti care sunt niste vite needucate) este - cum sa zic - ipocrizie curata sau, in cazul fericit, primul semn de depresie nervoasa acuta. Traiasca antidepresivele !

Mihai Biris - 21 Dec 2005, ora 02:05
Pai eu tocmai de-aia ma duc la vernisaje. Ca e genial sa vezi ce feluri de oameni trec pe acolo, majoritatea neavand macar cea mai mica legatura cu fotografia. Si sunt savurosi aia ce fac poze tot timpul la un vernisaj, incarcandu-si cardurile cu poze care n-o sa le foloseasca niciodata la nimic. Nici nu trebuie, actul in sine e important. Ei nu se pot desprinde de statutul de fotograf(vorba vine) sa fie si ei privitori o juma de ora. Si aici nu ma refer la reporteri sau neamurile artistului care expune. Si mai arunca si priviri in stanga-dreapta sa vada daca se uita lumea la ei, daca le-a observat Canon-ul EOS 350D. Daca e vorba de o proiectie de diaporame, pozeaza ecranul cu blitz-ul. Astia pleaca fara sa fi vazut vreo poza din expozitie. Si credeti-ma ca nu revin a doua zi. E o debandada savuroasa.

Manuela Voicila - 21 Dec 2005, ora 02:33
Aha...deci la New York vernisajele sunt ca si cele de aici. As adauga la cele de mai sus si categoria celor care-si dau vernisajul ca loc intalnire. Prilej de a demonstra ca sunt culti si de a se vedea cu ai lor cunoscuti. Sau poate intra la categoria 'evenimente mondene'? :)

neagu elena - 29 Dec 2005, ora 21:35
Un articol cinic, ancorat in realitate. Un bun ghid pentru viitori fotografi si invitati la astfel de vernisaje, deopotriva

arabela suciu - 11 Jan 2006, ora 16:18
Excelent articol!!!! Felicitari! Votez pentru premierea lui! Uite, domnule, ca mai sint si oameni care stiu sa scrie (nu adaug "chiar si pe Fotomagazin", ca sa nu fiu considerata rautacioasa)! Cinism in doza prea mare? Pai daca are talent, domnule, lasati-o sa fie cat de cinica pofteste!

Sorin Mihai - 07 Feb 2006, ora 09:44
Nu stiu de ce imi vine in minte o vorba profunda ... ceva despre un cal care moare de drum lung si despre unii care mor de grija altora :)) ... de ce, oare ?

Ad Wiser - 09 Feb 2006, ora 14:00
Misterul pestelui in galeata, pe intelesul generatiei tinere: poti alege sa fii sincer si sa privesti curajos la ce a creeat natura mai frumos, recte niste falusuri erecte. Sau te poti disimula in multime plecand privirea ipocrit spre kitschul nenorocit al pestelui din galeata. Nici nu era asa greu. Mai luati si voi vitamine si mai lasati carciumile.

Nagy Florian - 30 Aug 2006, ora 19:47
foarte bun comentariul lui Laurentius Maximus. SUper.

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Bancuri cu si
despre fotografi »

   de Dorian
   acum 2 zile, la ora 10:30
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Avram
   acum 3 zile, la ora 19:04
Sony pregateste
ceva »

   de Ancuta
   acum 5 zile, la ora 12:26
Nuduri - Mircea
Marinescu »

   de Mircea Marine
   acum 5 zile, la ora 10:28
Bancuri fara
fotografi »

   de Nikon
   acum 5 zile, la ora 07:37

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127121 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate